Tehnologii digitale şi e-business

Misiune obiective competente

MISIUNE, OBIECTIVE, COMPETENȚE

Programul de studii universitare de licență ” Tehnologii digitale şi e-business” are misiunea didactică și de cercetare, precum și obiectivele generale și specifice corelate cu cele ale Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, și ale Facultății de Științe Economice, în concordanță cu Cadrul Național al Calificărilor din Învățământul superior și cu cerințele pieței forței de muncă.

Misiunea programului de studiu Tehnologii digitale şi E-business se integrează misiunii Universităţii şi contribuie la dezvoltarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice, la punerea în valoare a potenţialului uman din judeţul Gorj, dar şi din zonele alăturate acestuia, la atragerea specialiştilor, la constituirea unei comunităţi academice puternice.

În condiţiile în care este unanim recunoscut caracterul informaticii, de adevărat exerciţiu social, prin intermediul căruia se elaborează o multitudine de informaţii, trebuie acordată o mare importanţă formării de personal calificat în acest domeniu. Informatica economică reprezintă una din componentele esenţiale ale sistemului informaţional economic şi care cunoaşte în perioada actuală reforme radicale, iar preocupările pentru perfecţionarea şi dezvoltare sunt evidente.

Numai prin organizarea pe principii specifice şi cu respectarea legităţilor economice şi a reglementărilor legale, se obţin informaţii de calitate, ce redau o imagine fidelă, obiectivă, a realităţii şi care permit luarea deciziilor la nivelul entităţilor patrimoniale şi la nivel macroeconomic.

De fapt, întreaga economie naţională şi calitatea activităţilor derulate depind în bună măsură de gama informaţiilor furnizate de contabilitate. În perioada contemporană, este de neconceput funcţionarea unei economii, fără valorificarea informaţiilor.

Într-un asemenea context, organizarea procesului de instruire în domeniul informaticii economice îşi propune realizarea unei pregătiri eficiente a absolvenţilor în acest domeniu.

Se impune pentru îndeplinirea acestui scop, familiarizarea studenţilor cu terminologia, suportul documentar, conceptele, modalităţile tehnice şi legislaţia care reglementează domeniul informaticii economice.

La finele facultăţii, absolvenţii programului de studiu Tehnologii digitale şi E-business îşi vor putea desfăşura activitatea profesională în cadrul tuturor organizaţiilor ce au drept scop înregistrarea, urmărirea şi controlul documentat, cronologic şi sistematic a existenţei, mişcării şi transformării patrimoniului economic al fiecărei unităţi în contextul digitalizării.

În perioada anilor de studiu, studenţii îşi vor însuşi metode, practici şi proceduri de lucru specifice programului de studiu, pe care le vor putea valorifica în activitatea profesională ulterioară la agenţii economici, instituţiile financiare bancare, societăţile de consultanţă şi expertiză contabilă, sau alte entităţi patrimoniale unde vor activa.

Perioada anilor de studiu în cadrul facultăţii se constituie în premisa pregătirii absolvenţilor în domeniul economic, programul de studiu Tehnologii digitale şi e-business, pentru a fi capabili să-şi desfăşoare activitatea la nivelul exigenţelor actuale şi de perspectivă în domeniul tehnologiei digitale.

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Facultatea de Ştiinţe Economice, prin programul de studiu Tehnologii digitale şi E-business,   oferă programe de studiu şi instruire în domeniul controlului, auditului şi experizei financiar contabile. În acest fel, misiunea programului de studiu Tehnologii digitale şi E-business, este în primul rând didactică.

În organizarea procesului de instruire Universitatea „Constantin Brâncuşi” oferă resurse de învăţământ care asigură o pregătire profesională corespunzătoare a studenţilor de la această formă de învăţământ, prin cadrele didactice, prin spaţiile de învăţământ, prin dotarea laboratoarelor şi prin asigurarea materialelor de învăţământ specifice.

Planurile de învăţământ au fost elaborate cu respectarea cerinţelor legale în domeniu, iar pentru fiecare disciplină s-a întocmit câte o fişă, precum şi o planificare a activităţilor didactice de curs şi o planificare a activităţilor didactice de seminar (laborator).

Deşi, de bază, misiunea didactică a programului de studiu Tehnologii digitale şi e-business, nu este singulară. Dezvoltarea şi perfecţionarea învăţământului superior nu se poate concepe fără ancorarea profundă a acestor unităţi de învăţământ în viaţa economico-socială contemporană. Tocmai de aceea, dezideratele afirmate ale programului de studiu Tehnologii digitale si e-business se înscriu în tendinţele manifestate la nivelul întregii Universităţi, de identificare a oportunităţilor de cercetare, a surselor alternative de finanţare, de publicare a rezultatelor cercetării, ca modalităţi de diseminare a rezultatelor cercetării în societate.

În acest sens, cadrele didactice care activează la nivelul programului de studiu Tehnologii digitale şi e-business, desfăşoară activităţi specifice de cercetare potrivit planurilor de cercetare elaborate şi permanent analizate de fiecare Departament în parte, cât şi la nivelul Universităţii.

Preluând şi adaptând elementele generale ale misiunii Universităţii, programul de studii Tehnologii digitale şi e-business oferit de Departamentul de Finanţe şi Contabilitate, vizează o misiune ce cuprinde trei componente:

  1. coordonarea procesului de formare iniţială pentru specialişti în e-afaceri, masteranzi care  se   pregătesc   în   vederea   dobândirii competenţelor de bază şi specifice şi a atestării oficiale necesare pentru ocuparea posturilor din aceste domenii;
  2. coordonarea programelor de formare continuă şi perfecţionare în carieră, prin organizarea cursurilor de pregătire şi a examenelor de obţinere a calificărilor pentru domeniile vizate (prin cursuri de calificare);
  3. cercetarea ştiinţifică, teoretică şi aplicativă, în domeniul informaticii economice, în concordanţă cu necesităţile de perfecţionare a procesului de învăţământ şi cu perspectivele de evoluţie a învăţământului şi a ştiinţelor economice pe plan naţional şi european. Această misiune se concretizează prin următoarelor obiective:
  • asigurarea unei pregătiri de specialişti în domeniile: tehnologiei digitale şi e-business-ului, în acord cu direcţiile actuale şi de perspectivă în domeniul economic, al teoriei şi practicii curriculum-ului, al tehnologiei informaţiei şi comunicării, al proiectării şi evaluării în condiţii de calitate şi eficienţă a procesului de învăţământ;
  • realizarea unui învăţământ formativ, modern, centrat pe studenţi şi orientat pragmatic spre nevoile reale ale şcolii româneşti, în contextul unei Uniuni Europene lărgite;
  • conectarea învăţământului cu cercetarea ştiinţifică, antrenarea studenţilor în elaborarea de studii pe temele actuale ale domeniilor;

COMPETENȚE

Competențele învățării, conform ESCO (European Skills, Competences, Qualifications and Occupations) pentru grupa de bază 2631 – Economiști, sunt aliniate cu Cadrul European al Calificărilor (EQF) – nivelul 7 (corespunzător studiile universitare de masterat) și cu cerințele învățământului superior economic, având în vedere dezvoltarea abilităților necesare pentru integrarea pe piața muncii a absolvenților, gândirea critică și învățarea pe tot parcursul vieții. Ele urmăresc:

  • Competențe cognitive și de cunoaștere (EQF 7 – Knowledge): înțelegerea aprofundată a conceptelor, teoriilor și modelelor de antreprenoriat, management strategic și leadership aplicabile mediului de afaceri contemporan, cunoașterea avansată a mecanismelor economice, financiare și juridice care reglementează funcționarea și dezvoltarea afacerilor, analizarea mediului de afaceri prin utilizarea instrumentelor de diagnostic organizațional, planificare strategică și evaluare a performanței, înțelegerea proceselor de inovare, digitalizare și internaționalizare a afacerilor, în contextul economiei globale;
  • Competențe aplicative și practice (EQF 7 – Skills): elaborarea și implementarea planurilor de afaceri și strategiilor antreprenoriale, adaptate la diverse piețe și contexte economice, aplicarea de metode și instrumente de management financiar, marketing și resurse umane pentru dezvoltarea și consolidarea afacerilor, utilizarea tehnicilor de analiză a riscului și luare a deciziilor în situații complexe și incerte, dezvoltarea și aplicarea de modele de inovare și sustenabilitate pentru afaceri competitive și responsabile;
  • Competențe sociale și de responsabilitate (EQF 7 – Responsibility and Autonomy): conducerea și coordonarea echipelor de proiect și a organizațiilor antreprenoriale, cu asumarea responsabilității pentru rezultate și performanțe, dezvoltarea de abilități de negociere, leadership și management al schimbării în organizații, asumarea responsabilității pentru aplicarea principiilor etice și de responsabilitate socială în activitatea antreprenorială și managerială, gestionarea resurselor și a relațiilor cu stakeholderii în scopul susținerii unei dezvoltări economice durabile și echilibrate;
  • Competențe transversale (integrate în toate celelalte): abilități avansate de comunicare și prezentare în contexte profesionale, multiculturale și internaționale, capacitatea de gândire critică, creativitate și rezolvare de probleme în situații complexe de business, dezvoltarea spiritului antreprenorial și al învățării continue, pentru adaptarea la dinamica mediului de afaceri și la noile tehnologii, integrarea cunoștințelor interdisciplinare pentru a formula soluții inovative și sustenabile la provocările organizaționale și sociale.

Aceste competențe corespund EQF nivel 7, care presupune dobândirea unor cunoștințe specializate, capacitatea de a gestiona situații complexe, inovative și de a-și asuma responsabilitatea pentru decizii și performanțe.

În conformitate cu înscrierea în RNCIS, competențele specifice al domeniului ” Informatică economică” programul de studiu ” Tehnologii digitale şi e-business” sunt:

  1. Competențe profesionale/Professional competences:
  2. a) Fundamentarea deciziilor în contextul economiei actuale utilizând tehnologii de Business Intelligence;
  3. b) Înțelegerea și utilizarea de soluții informatice in organizatii: aplicaţii de ȋntreprindere, sisteme informatice integrate, aplicaţii de tip Business Intelligence.
  4. c) Înțelegerea și aplicarea conceptelor și tehnologiilor web şi mobile în dezvoltarea sistemelor informaționale pentru afaceri.
  5. d) Înțelegerea conceptelor de bază și a teoriilor care stau la baza domeniului și a modului de aplicare în practica sistemelor informaționale.
  6. e) Utilizarea tehnicilor și metodelor de programare.
  7. f) Înțelegerea și aplicarea conceptelor, instrumentelor și metodelor specifice pentru managementul și auditul sistemelor informatice.
  8. b) Competențe transversale/ Transversal competencies:

CT1 Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă;

CT2 Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei;

CT3 Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.

Ocupații care pot fi practicate pe piața muncii de absolvenții programului de studii “Informatică economică” (cele definite de RNCIS):

Cod COR: 251301- specialist în e-Afaceri; 251205 – inginer de sistem software; 251206 – manager proiect informatic; 251901 – consultant în informatică

 

Test

Infrastructura didactică – Tehnologii digitale și e-business

  • Departamentul de Finanțe și Contabilitate coordonează programul de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, asigurând organizarea și desfășurarea activităților didactice în conformitate cu planul de învățământ aprobat și aflat în vigoare.
  • Activitatea aferentă cursurilor se desfășoară în sălile CD11, CD12, CD21 și CD22, spații moderne, dotate cu echipamente specifice procesului de predare–învățare (videoproiectoare, sisteme audio, conexiune la internet, tablă interactivă/whiteboard și echipamente IT), care permit utilizarea metodelor didactice interactive, a suporturilor digitale și a resurselor educaționale online. Aceste facilități susțin desfășurarea activităților de predare și facilitează abordarea unor tematici specifice transformării digitale, comerțului electronic și utilizării tehnologiilor digitale în mediul de afaceri.
  • Activitatea aferentă seminariilor și laboratoarelor se desfășoară în sălile CDL-03, CDL-14, CDL-23, CD-01 și CD-02, laboratoare specializate dotate cu calculatoare conectate în rețea, software licențiat și aplicații informatice specifice domeniului, baze de date, programe de analiză și modelare, precum și acces la platforme educaționale online. Infrastructura disponibilă permite realizarea de activități aplicative și proiecte individuale sau de echipă, contribuind la dezvoltarea competențelor digitale, antreprenoriale și manageriale necesare utilizării tehnologiilor în procesele de afaceri.
  • Infrastructura didactică asigură desfășurarea în condiții adecvate a activităților teoretice și aplicative specifice programului de masterat Tehnologii digitale și e-business, susținând dezvoltarea competențelor privind utilizarea și integrarea tehnologiilor digitale, soluțiilor de e-business și instrumentelor informatice în activitatea organizațiilor. Totodată, dotările existente facilitează corelarea competențelor dobândite de studenți cu cerințele actuale ale mediului de afaceri și ale pieței muncii, precum și cu evoluțiile tehnologice și ocupaționale din domeniul transformării digitale și al e-businessului.
  • Structura spațiilor de învățământ
  • Spații de învățământ 
  • Dotarea laboratoarelor
  • Programul de studii universitare de master Tehnologii digitale și e-business este proiectat și documentat în concordanță cu prevederile Cadrului Național al Calificărilor (CNC), fiind înscris în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS). Structura programului, competențele profesionale și transversale, precum și rezultatele învățării sunt corelate cu descriptorii nivelului 7 de calificare și cu cerințele pieței muncii.
  • Pentru menținerea relevanței programului și alinierea acestuia la evoluțiile din domeniul tehnologiilor digitale și al afacerilor desfășurate în mediul online, informațiile din RNCIS sunt analizate și actualizate periodic. Ultima actualizare a informațiilor a fost realizată în anul 2026, în urma revizuirii competențelor și a rezultatelor învățării specifice programului de master. Acest proces a condus și la actualizarea Suplimentului la Diplomă, astfel încât documentul să reflecte pregătirea și competențele dobândite de absolvenți.
  • Prin această actualizare, programul asigură corelarea pregătirii masteranzilor cu cerințele profesionale actuale privind utilizarea tehnologiilor digitale, analiza datelor, dezvoltarea și gestionarea activităților de e-business. Astfel, programul contribuie la creșterea relevanței calificării și la integrarea profesională a absolvenților.
  • Supliment Tehnologii digitale și e-business
  • Rapoart de evaluare și analiza comparativă a rezultatelor învățării față de standardele de calificare
  • Adeverință ANC

Tehnologii digitale şi e-business

Tehnologii digitale şi e-business

Programul de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, organizat de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a fost supus evaluării externe în vederea acreditării. Solicitarea universității a fost înregistrată la ARACIS la 1 martie 2022, iar dosarul de evaluare a primit nr. 1287 din 7 martie 2022.

În urma verificării cerințelor normative obligatorii, a criteriilor, standardelor și indicatorilor de performanță, Consiliul ARACIS a acordat avizul de acreditare pentru domeniul de masterat Informatică economică și pentru programul Tehnologii digitale și e-business. Raportul a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului ARACIS nr. 64/H din 1 iulie 2022, pentru un număr maxim de 50 de studenți care pot fi școlarizați în domeniu. Programul este un masterat profesional, organizat cu frecvență, în limba română, și cuprinde 120 de credite transferabile.

 

Tehnologii digitale şi e-business