Tehnologii digitale şi e-business
Misiune obiective competente
MISIUNE, OBIECTIVE, COMPETENȚE
Programul de studii universitare de licență ” Tehnologii digitale şi e-business” are misiunea didactică și de cercetare, precum și obiectivele generale și specifice corelate cu cele ale Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, și ale Facultății de Științe Economice, în concordanță cu Cadrul Național al Calificărilor din Învățământul superior și cu cerințele pieței forței de muncă.
Misiunea programului de studiu Tehnologii digitale şi E-business se integrează misiunii Universităţii şi contribuie la dezvoltarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice, la punerea în valoare a potenţialului uman din judeţul Gorj, dar şi din zonele alăturate acestuia, la atragerea specialiştilor, la constituirea unei comunităţi academice puternice.
În condiţiile în care este unanim recunoscut caracterul informaticii, de adevărat exerciţiu social, prin intermediul căruia se elaborează o multitudine de informaţii, trebuie acordată o mare importanţă formării de personal calificat în acest domeniu. Informatica economică reprezintă una din componentele esenţiale ale sistemului informaţional economic şi care cunoaşte în perioada actuală reforme radicale, iar preocupările pentru perfecţionarea şi dezvoltare sunt evidente.
Numai prin organizarea pe principii specifice şi cu respectarea legităţilor economice şi a reglementărilor legale, se obţin informaţii de calitate, ce redau o imagine fidelă, obiectivă, a realităţii şi care permit luarea deciziilor la nivelul entităţilor patrimoniale şi la nivel macroeconomic.
De fapt, întreaga economie naţională şi calitatea activităţilor derulate depind în bună măsură de gama informaţiilor furnizate de contabilitate. În perioada contemporană, este de neconceput funcţionarea unei economii, fără valorificarea informaţiilor.
Într-un asemenea context, organizarea procesului de instruire în domeniul informaticii economice îşi propune realizarea unei pregătiri eficiente a absolvenţilor în acest domeniu.
Se impune pentru îndeplinirea acestui scop, familiarizarea studenţilor cu terminologia, suportul documentar, conceptele, modalităţile tehnice şi legislaţia care reglementează domeniul informaticii economice.
La finele facultăţii, absolvenţii programului de studiu Tehnologii digitale şi E-business îşi vor putea desfăşura activitatea profesională în cadrul tuturor organizaţiilor ce au drept scop înregistrarea, urmărirea şi controlul documentat, cronologic şi sistematic a existenţei, mişcării şi transformării patrimoniului economic al fiecărei unităţi în contextul digitalizării.
În perioada anilor de studiu, studenţii îşi vor însuşi metode, practici şi proceduri de lucru specifice programului de studiu, pe care le vor putea valorifica în activitatea profesională ulterioară la agenţii economici, instituţiile financiare bancare, societăţile de consultanţă şi expertiză contabilă, sau alte entităţi patrimoniale unde vor activa.
Perioada anilor de studiu în cadrul facultăţii se constituie în premisa pregătirii absolvenţilor în domeniul economic, programul de studiu Tehnologii digitale şi e-business, pentru a fi capabili să-şi desfăşoare activitatea la nivelul exigenţelor actuale şi de perspectivă în domeniul tehnologiei digitale.
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Facultatea de Ştiinţe Economice, prin programul de studiu Tehnologii digitale şi E-business, oferă programe de studiu şi instruire în domeniul controlului, auditului şi experizei financiar contabile. În acest fel, misiunea programului de studiu Tehnologii digitale şi E-business, este în primul rând didactică.
În organizarea procesului de instruire Universitatea „Constantin Brâncuşi” oferă resurse de învăţământ care asigură o pregătire profesională corespunzătoare a studenţilor de la această formă de învăţământ, prin cadrele didactice, prin spaţiile de învăţământ, prin dotarea laboratoarelor şi prin asigurarea materialelor de învăţământ specifice.
Planurile de învăţământ au fost elaborate cu respectarea cerinţelor legale în domeniu, iar pentru fiecare disciplină s-a întocmit câte o fişă, precum şi o planificare a activităţilor didactice de curs şi o planificare a activităţilor didactice de seminar (laborator).
Deşi, de bază, misiunea didactică a programului de studiu Tehnologii digitale şi e-business, nu este singulară. Dezvoltarea şi perfecţionarea învăţământului superior nu se poate concepe fără ancorarea profundă a acestor unităţi de învăţământ în viaţa economico-socială contemporană. Tocmai de aceea, dezideratele afirmate ale programului de studiu Tehnologii digitale si e-business se înscriu în tendinţele manifestate la nivelul întregii Universităţi, de identificare a oportunităţilor de cercetare, a surselor alternative de finanţare, de publicare a rezultatelor cercetării, ca modalităţi de diseminare a rezultatelor cercetării în societate.
În acest sens, cadrele didactice care activează la nivelul programului de studiu Tehnologii digitale şi e-business, desfăşoară activităţi specifice de cercetare potrivit planurilor de cercetare elaborate şi permanent analizate de fiecare Departament în parte, cât şi la nivelul Universităţii.
Preluând şi adaptând elementele generale ale misiunii Universităţii, programul de studii Tehnologii digitale şi e-business oferit de Departamentul de Finanţe şi Contabilitate, vizează o misiune ce cuprinde trei componente:
- coordonarea procesului de formare iniţială pentru specialişti în e-afaceri, masteranzi care se pregătesc în vederea dobândirii competenţelor de bază şi specifice şi a atestării oficiale necesare pentru ocuparea posturilor din aceste domenii;
- coordonarea programelor de formare continuă şi perfecţionare în carieră, prin organizarea cursurilor de pregătire şi a examenelor de obţinere a calificărilor pentru domeniile vizate (prin cursuri de calificare);
- cercetarea ştiinţifică, teoretică şi aplicativă, în domeniul informaticii economice, în concordanţă cu necesităţile de perfecţionare a procesului de învăţământ şi cu perspectivele de evoluţie a învăţământului şi a ştiinţelor economice pe plan naţional şi european. Această misiune se concretizează prin următoarelor obiective:
- asigurarea unei pregătiri de specialişti în domeniile: tehnologiei digitale şi e-business-ului, în acord cu direcţiile actuale şi de perspectivă în domeniul economic, al teoriei şi practicii curriculum-ului, al tehnologiei informaţiei şi comunicării, al proiectării şi evaluării în condiţii de calitate şi eficienţă a procesului de învăţământ;
- realizarea unui învăţământ formativ, modern, centrat pe studenţi şi orientat pragmatic spre nevoile reale ale şcolii româneşti, în contextul unei Uniuni Europene lărgite;
- conectarea învăţământului cu cercetarea ştiinţifică, antrenarea studenţilor în elaborarea de studii pe temele actuale ale domeniilor;
COMPETENȚE
Competențele învățării, conform ESCO (European Skills, Competences, Qualifications and Occupations) pentru grupa de bază 2631 – Economiști, sunt aliniate cu Cadrul European al Calificărilor (EQF) – nivelul 7 (corespunzător studiile universitare de masterat) și cu cerințele învățământului superior economic, având în vedere dezvoltarea abilităților necesare pentru integrarea pe piața muncii a absolvenților, gândirea critică și învățarea pe tot parcursul vieții. Ele urmăresc:
- Competențe cognitive și de cunoaștere (EQF 7 – Knowledge): înțelegerea aprofundată a conceptelor, teoriilor și modelelor de antreprenoriat, management strategic și leadership aplicabile mediului de afaceri contemporan, cunoașterea avansată a mecanismelor economice, financiare și juridice care reglementează funcționarea și dezvoltarea afacerilor, analizarea mediului de afaceri prin utilizarea instrumentelor de diagnostic organizațional, planificare strategică și evaluare a performanței, înțelegerea proceselor de inovare, digitalizare și internaționalizare a afacerilor, în contextul economiei globale;
- Competențe aplicative și practice (EQF 7 – Skills): elaborarea și implementarea planurilor de afaceri și strategiilor antreprenoriale, adaptate la diverse piețe și contexte economice, aplicarea de metode și instrumente de management financiar, marketing și resurse umane pentru dezvoltarea și consolidarea afacerilor, utilizarea tehnicilor de analiză a riscului și luare a deciziilor în situații complexe și incerte, dezvoltarea și aplicarea de modele de inovare și sustenabilitate pentru afaceri competitive și responsabile;
- Competențe sociale și de responsabilitate (EQF 7 – Responsibility and Autonomy): conducerea și coordonarea echipelor de proiect și a organizațiilor antreprenoriale, cu asumarea responsabilității pentru rezultate și performanțe, dezvoltarea de abilități de negociere, leadership și management al schimbării în organizații, asumarea responsabilității pentru aplicarea principiilor etice și de responsabilitate socială în activitatea antreprenorială și managerială, gestionarea resurselor și a relațiilor cu stakeholderii în scopul susținerii unei dezvoltări economice durabile și echilibrate;
- Competențe transversale (integrate în toate celelalte): abilități avansate de comunicare și prezentare în contexte profesionale, multiculturale și internaționale, capacitatea de gândire critică, creativitate și rezolvare de probleme în situații complexe de business, dezvoltarea spiritului antreprenorial și al învățării continue, pentru adaptarea la dinamica mediului de afaceri și la noile tehnologii, integrarea cunoștințelor interdisciplinare pentru a formula soluții inovative și sustenabile la provocările organizaționale și sociale.
Aceste competențe corespund EQF nivel 7, care presupune dobândirea unor cunoștințe specializate, capacitatea de a gestiona situații complexe, inovative și de a-și asuma responsabilitatea pentru decizii și performanțe.
În conformitate cu înscrierea în RNCIS, competențele specifice al domeniului ” Informatică economică” programul de studiu ” Tehnologii digitale şi e-business” sunt:
- Competențe profesionale/Professional competences:
- a) Fundamentarea deciziilor în contextul economiei actuale utilizând tehnologii de Business Intelligence;
- b) Înțelegerea și utilizarea de soluții informatice in organizatii: aplicaţii de ȋntreprindere, sisteme informatice integrate, aplicaţii de tip Business Intelligence.
- c) Înțelegerea și aplicarea conceptelor și tehnologiilor web şi mobile în dezvoltarea sistemelor informaționale pentru afaceri.
- d) Înțelegerea conceptelor de bază și a teoriilor care stau la baza domeniului și a modului de aplicare în practica sistemelor informaționale.
- e) Utilizarea tehnicilor și metodelor de programare.
- f) Înțelegerea și aplicarea conceptelor, instrumentelor și metodelor specifice pentru managementul și auditul sistemelor informatice.
- b) Competențe transversale/ Transversal competencies:
CT1 Aplicarea principiilor, normelor şi valorilor eticii profesionale în cadrul propriei strategii de muncă riguroasă, eficientă şi responsabilă;
CT2 Identificarea rolurilor şi responsabilităţilor într-o echipă plurispecializată şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei;
CT3 Identificarea oportunităţilor de formare continuă şi valorificarea eficientă a resurselor şi tehnicilor de învăţare pentru propria dezvoltare.
Ocupații care pot fi practicate pe piața muncii de absolvenții programului de studii “Informatică economică” (cele definite de RNCIS):
Cod COR: 251301- specialist în e-Afaceri; 251205 – inginer de sistem software; 251206 – manager proiect informatic; 251901 – consultant în informatică
Planuri de învățământ
Fișe discipline
Test
Finalizare studii
Baza materială
Infrastructura didactică – Tehnologii digitale și e-business
- Departamentul de Finanțe și Contabilitate coordonează programul de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, asigurând organizarea și desfășurarea activităților didactice în conformitate cu planul de învățământ aprobat și aflat în vigoare.
- Activitatea aferentă cursurilor se desfășoară în sălile CD11, CD12, CD21 și CD22, spații moderne, dotate cu echipamente specifice procesului de predare–învățare (videoproiectoare, sisteme audio, conexiune la internet, tablă interactivă/whiteboard și echipamente IT), care permit utilizarea metodelor didactice interactive, a suporturilor digitale și a resurselor educaționale online. Aceste facilități susțin desfășurarea activităților de predare și facilitează abordarea unor tematici specifice transformării digitale, comerțului electronic și utilizării tehnologiilor digitale în mediul de afaceri.
- Activitatea aferentă seminariilor și laboratoarelor se desfășoară în sălile CDL-03, CDL-14, CDL-23, CD-01 și CD-02, laboratoare specializate dotate cu calculatoare conectate în rețea, software licențiat și aplicații informatice specifice domeniului, baze de date, programe de analiză și modelare, precum și acces la platforme educaționale online. Infrastructura disponibilă permite realizarea de activități aplicative și proiecte individuale sau de echipă, contribuind la dezvoltarea competențelor digitale, antreprenoriale și manageriale necesare utilizării tehnologiilor în procesele de afaceri.
- Infrastructura didactică asigură desfășurarea în condiții adecvate a activităților teoretice și aplicative specifice programului de masterat Tehnologii digitale și e-business, susținând dezvoltarea competențelor privind utilizarea și integrarea tehnologiilor digitale, soluțiilor de e-business și instrumentelor informatice în activitatea organizațiilor. Totodată, dotările existente facilitează corelarea competențelor dobândite de studenți cu cerințele actuale ale mediului de afaceri și ale pieței muncii, precum și cu evoluțiile tehnologice și ocupaționale din domeniul transformării digitale și al e-businessului.
Structura spațiilor de învățământ
Spații de învățământ
Dotarea laboratoarelor
Registrul Național al Calificarilor (RNC)
- Programul de studii universitare de master Tehnologii digitale și e-business este proiectat și documentat în concordanță cu prevederile Cadrului Național al Calificărilor (CNC), fiind înscris în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS). Structura programului, competențele profesionale și transversale, precum și rezultatele învățării sunt corelate cu descriptorii nivelului 7 de calificare și cu cerințele pieței muncii.
- Pentru menținerea relevanței programului și alinierea acestuia la evoluțiile din domeniul tehnologiilor digitale și al afacerilor desfășurate în mediul online, informațiile din RNCIS sunt analizate și actualizate periodic. Ultima actualizare a informațiilor a fost realizată în anul 2026, în urma revizuirii competențelor și a rezultatelor învățării specifice programului de master. Acest proces a condus și la actualizarea Suplimentului la Diplomă, astfel încât documentul să reflecte pregătirea și competențele dobândite de absolvenți.
- Prin această actualizare, programul asigură corelarea pregătirii masteranzilor cu cerințele profesionale actuale privind utilizarea tehnologiilor digitale, analiza datelor, dezvoltarea și gestionarea activităților de e-business. Astfel, programul contribuie la creșterea relevanței calificării și la integrarea profesională a absolvenților.
Supliment Tehnologii digitale și e-business
Rapoart de evaluare și analiza comparativă a rezultatelor învățării față de standardele de calificare
Adeverință ANC
Colaborări cu mediul economic
Parteneriate/Convenții de practică
O preocupare constantă a cadrelor didactice implicate în desfășurarea programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business o reprezintă dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor instituționale cu organizații și agenți economici relevanți din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, comerțului electronic, serviciilor financiare și bancare, consultanței economice, marketingului digital și managementului afacerilor. Aceste colaborări urmăresc facilitarea desfășurării activităților practice și aplicative, corelarea pregătirii academice cu cerințele mediului socio-economic și dezvoltarea competențelor profesionale avansate necesare integrării și evoluției profesionale a absolvenților în contextul economiei digitale.
În acest sens, Facultatea de Științe Economice, prin Departamentul de Finanțe și Contabilitate, urmărește extinderea și valorificarea parteneriatelor și convențiilor de colaborare cu întreprinderi mari, mijlocii și mici, instituții publice și organizații specializate în dezvoltarea și implementarea soluțiilor informatice, digitalizarea proceselor economice, administrarea platformelor de afaceri electronice, analiza și valorificarea datelor, automatizarea activităților organizaționale și dezvoltarea strategiilor de transformare digitală. Aceste parteneriate constituie un cadru favorabil pentru transferul de cunoștințe între mediul academic și mediul economic, precum și pentru familiarizarea masteranzilor cu tehnologiile, instrumentele și practicile utilizate în organizațiile moderne.
Activitățile practice și aplicative aferente programului de masterat au ca obiectiv principal consolidarea și valorificarea cunoștințelor teoretice și metodologice dobândite în cadrul disciplinelor de specialitate, prin aplicarea acestora în contexte organizaționale reale și în proiecte specifice mediului digital de afaceri. Sunt avute în vedere domenii precum managementul afacerilor electronice, dezvoltarea și administrarea platformelor de comerț electronic, marketingul digital, analiza avansată a datelor economice, utilizarea sistemelor informatice integrate, managementul proiectelor IT, securitatea informațiilor și implementarea tehnologiilor emergente în activitatea economică.
În cadrul activităților desfășurate în colaborare cu partenerii din mediul socio-economic, masteranzii au posibilitatea de a utiliza aplicații și platforme informatice specializate, precum sisteme de planificare a resurselor întreprinderii (ERP), soluții de gestionare a relațiilor cu clienții (CRM), platforme de comerț electronic, instrumente de analiză și vizualizare a datelor, aplicații de business intelligence și soluții digitale pentru automatizarea și optimizarea proceselor economice. Totodată, aceștia pot participa la activități de analiză a proceselor organizaționale, elaborare a strategiilor digitale, evaluare a performanțelor afacerilor electronice și identificare a oportunităților de inovare și dezvoltare tehnologică.
O atenție deosebită este acordată dezvoltării competențelor de cercetare aplicativă, analiză critică și fundamentare a deciziilor manageriale, prin implicarea masteranzilor în studii de caz, proiecte interdisciplinare și activități de identificare și soluționare a problemelor specifice transformării digitale a organizațiilor. Colaborarea cu partenerii economici poate contribui, de asemenea, la identificarea unor teme relevante pentru elaborarea lucrărilor de disertație, fundamentate pe situații concrete și pe provocări actuale ale mediului de afaceri.
Totodată, activitățile practice urmăresc dezvoltarea competențelor profesionale și transversale, precum capacitatea de analiză și interpretare a informațiilor economice și digitale, utilizarea instrumentelor informatice avansate, gestionarea proiectelor de transformare digitală, comunicarea profesională, lucrul în echipe interdisciplinare, asumarea responsabilităților, respectarea normelor de etică profesională și adaptarea la schimbările tehnologice și organizaționale. Aceste competențe contribuie la formarea unor specialiști capabili să gestioneze procese complexe, să propună soluții inovatoare și să participe activ la dezvoltarea și modernizarea organizațiilor.
Prin dezvoltarea și valorificarea parteneriatelor cu mediul socio-economic, Facultatea de Științe Economice urmărește consolidarea caracterului aplicativ al programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, creșterea relevanței competențelor dobândite de masteranzi și facilitarea integrării sau avansării profesionale a absolvenților în domenii precum managementul afacerilor digitale, consultanța pentru transformare digitală, comerțul electronic, analiza datelor economice, marketingul digital, managementul proiectelor informatice și dezvoltarea strategiilor de afaceri bazate pe tehnologii digitale.
În același timp, colaborarea permanentă cu reprezentanții mediului economic contribuie la identificarea cerințelor actuale și viitoare ale pieței muncii, la actualizarea conținuturilor curriculare și la îmbunătățirea continuă a calității procesului educațional, în concordanță cu obiectivele programului de masterat și cu standardele de calitate aplicabile în învățământul superior.
Rapoarte de sinteză privind stagiul de practică
Stagiul de practică reprezintă o componentă importantă a procesului de formare profesională avansată a masteranzilor din cadrul programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, contribuind la consolidarea legăturii dintre cunoștințele teoretice și metodologice dobândite în mediul academic și competențele practice necesare desfășurării activităților profesionale într-un mediu economic caracterizat prin digitalizare, inovare tehnologică și dezvoltarea continuă a modelelor de afaceri electronice. Activitățile practice urmăresc aprofundarea cunoștințelor de specialitate, dezvoltarea capacității de analiză și soluționare a problemelor complexe și formarea unor competențe avansate de utilizare și integrare a tehnologiilor digitale în procesele economice și manageriale.
În contextul actual al accelerării transformării digitale a organizațiilor, al extinderii comerțului electronic, al dezvoltării platformelor digitale de afaceri și al utilizării sistemelor informatice integrate, precum ERP (Enterprise Resource Planning), CRM (Customer Relationship Management) și aplicațiile de business intelligence, dobândirea competențelor practice avansate constituie o condiție esențială pentru adaptarea absolvenților la cerințele pieței muncii. Totodată, integrarea tehnologiilor emergente, precum inteligența artificială, analiza avansată a datelor, automatizarea proceselor economice și soluțiile digitale de management, impune dezvoltarea capacității de evaluare, implementare și optimizare a instrumentelor informatice utilizate în activitatea organizațiilor.
Prin intermediul stagiului de practică, masteranzii au oportunitatea de a valorifica și aplica cunoștințele dobândite în cadrul disciplinelor de specialitate, în domenii precum managementul afacerilor electronice, comerțul electronic, marketingul digital, analiza și interpretarea datelor economice, utilizarea sistemelor informatice integrate, managementul proiectelor de transformare digitală și dezvoltarea strategiilor de afaceri bazate pe tehnologii digitale. Activitățile desfășurate în cadrul organizațiilor partenere permit familiarizarea cu procesele operaționale și decizionale specifice mediului de afaceri, identificarea oportunităților de digitalizare și formularea unor soluții pentru îmbunătățirea eficienței și competitivității organizaționale.
O atenție deosebită este acordată dezvoltării competențelor de analiză critică, cercetare aplicativă și fundamentare a deciziilor manageriale, prin implicarea masteranzilor în activități de evaluare a proceselor digitale, analiză a performanțelor platformelor de comerț electronic, interpretare a indicatorilor de performanță ai afacerilor digitale și identificare a unor soluții inovatoare de optimizare a activităților economice. Totodată, stagiul de practică facilitează dezvoltarea competențelor transversale, precum lucrul în echipe interdisciplinare, comunicarea profesională, gestionarea eficientă a timpului, respectarea termenelor, asumarea responsabilităților, respectarea principiilor eticii profesionale și adaptarea la schimbările tehnologice și organizaționale.
Activitatea de practică se finalizează prin evaluarea competențelor dobândite de masteranzi, în conformitate cu prevederile fișei disciplinei și cu metodologia instituțională aplicabilă. Evaluarea include susținerea colocviului de practică, prezentarea și analiza referatelor de practică, verificarea caietelor de practică și desfășurarea unor discuții privind activitățile realizate, instrumentele și soluțiile digitale utilizate, problemele identificate și modalitățile de soluționare a acestora. În cadrul evaluării sunt urmărite atât nivelul de aplicare a cunoștințelor de specialitate, cât și capacitatea masteranzilor de a analiza critic procesele economice digitalizate, de a formula propuneri de îmbunătățire și de a fundamenta decizii în contexte organizaționale concrete.
Rapoartele de sinteză privind desfășurarea stagiilor de practică constituie instrumente relevante pentru monitorizarea și evaluarea calității pregătirii practice, evidențiind gradul de realizare a obiectivelor stabilite, nivelul competențelor dobândite, dificultățile întâmpinate și recomandările formulate de masteranzi, cadrele didactice coordonatoare și reprezentanții organizațiilor partenere. Informațiile rezultate sunt analizate la nivelul Departamentului de Finanțe și Contabilitate și pot fundamenta măsuri de îmbunătățire a organizării activităților practice, de actualizare a conținuturilor curriculare și de consolidare a colaborării cu mediul socio-economic.
Prin organizarea, monitorizarea și evaluarea sistematică a stagiilor de practică, Facultatea de Științe Economice urmărește creșterea relevanței și a caracterului aplicativ al programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, dezvoltarea competențelor profesionale și transversale avansate și consolidarea capacității absolvenților de a contribui la procesele de inovare, digitalizare și transformare a organizațiilor, în concordanță cu cerințele actuale și de perspectivă ale economiei digitale.
- Raport practica 2025-2026
- Raport practica 2024-2025
- Raport practica 2023-2024
- Raport practica 2022-2023
Parteneriate/Consultări cu reprezentanții mediului socio-economic
Facultatea de Științe Economice, prin programul de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, manifestă o preocupare constantă pentru consolidarea relațiilor de colaborare cu reprezentanții mediului socio-economic, facilitarea integrării și dezvoltării profesionale a absolvenților și adaptarea continuă a procesului educațional la cerințele actuale ale pieței muncii. În contextul transformărilor generate de digitalizarea economiei, dezvoltarea comerțului electronic și integrarea tehnologiilor emergente în activitatea organizațiilor, colaborarea cu mediul economic și instituțional constituie un element esențial pentru asigurarea relevanței și competitivității programului de masterat.
În acest sens, Facultatea de Științe Economice, prin structurile sale de conducere și prin Departamentul de Finanțe și Contabilitate, dezvoltă și valorifică parteneriate instituționale și mecanisme de consultare cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai instituțiilor publice și ai organizațiilor profesionale, în vederea corelării conținuturilor curriculare, a competențelor profesionale și transversale și a rezultatelor învățării cu nevoile reale ale angajatorilor și cu evoluțiile tehnologice specifice economiei digitale. Consultările urmăresc identificarea competențelor avansate solicitate pe piața muncii, evaluarea relevanței pregătirii academice și formularea unor propuneri privind actualizarea planului de învățământ și a fișelor disciplinelor.
În cadrul acestor demersuri, au fost dezvoltate relații instituționale și parteneriate de colaborare cu entități relevante la nivel local și regional, precum Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, Fundația Județeană pentru Tineret Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, precum și cu societăți comerciale care desfășoară activități în domeniul tehnologiei informației și al serviciilor digitale, între care ITNEXUSPRO SOLUTIONS SRL, S.C. YOURCOMPUTER SRL, MIT INFORMATIC CODING SRL și Centrul de Calcul Gorj. Aceste colaborări oferă cadrul necesar pentru realizarea unor consultări privind cerințele pieței muncii, identificarea oportunităților de dezvoltare profesională, organizarea activităților practice și aplicative, precum și desfășurarea unor evenimente comune, precum workshopuri, seminare tematice, prezentări de specialitate și sesiuni de orientare și consiliere profesională.
Un obiectiv important al consultărilor cu reprezentanții mediului socio-economic îl constituie identificarea competențelor necesare specialiștilor implicați în procesele de transformare digitală a organizațiilor, dezvoltarea și administrarea afacerilor electronice, implementarea platformelor de comerț electronic, utilizarea sistemelor informatice integrate, analiza avansată a datelor economice și fundamentarea deciziilor manageriale prin intermediul tehnologiilor digitale. Totodată, sunt avute în vedere competențele asociate marketingului digital, managementului proiectelor informatice, securității informațiilor, automatizării proceselor economice și utilizării inteligenței artificiale în activitatea organizațiilor.
Programul de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business urmărește dezvoltarea unui ansamblu integrat de competențe profesionale și transversale avansate, care îmbină cunoștințele economice și manageriale cu utilizarea tehnologiilor digitale moderne. Aceste competențe vizează analiza și optimizarea proceselor economice digitalizate, proiectarea și evaluarea modelelor de afaceri electronice, gestionarea platformelor și aplicațiilor informatice utilizate în mediul de afaceri, elaborarea strategiilor de transformare digitală, interpretarea și valorificarea datelor economice, precum și dezvoltarea capacității de inovare și antreprenoriat în economia digitală.
Consultările periodice cu reprezentanții angajatorilor și ai organizațiilor partenere contribuie la identificarea oportunităților de actualizare a conținuturilor disciplinelor, de diversificare a activităților practice și de integrare a unor studii de caz și proiecte aplicative fundamentate pe situații reale din mediul economic. În același timp, colaborarea cu specialiști din domeniul tehnologiilor digitale și al afacerilor electronice facilitează transferul de cunoștințe și bune practici, consolidând dimensiunea aplicativă și interdisciplinară a programului de masterat.
Informațiile, observațiile și recomandările rezultate din consultările cu reprezentanții mediului socio-economic sunt analizate la nivelul Departamentului de Finanțe și Contabilitate și valorificate în cadrul proceselor de monitorizare, evaluare și revizuire periodică a programului de studii. Propunerile relevante sunt avute în vedere în procesul de actualizare a planului de învățământ, de revizuire a fișelor disciplinelor și de îmbunătățire a strategiilor didactice, cu respectarea procedurilor instituționale de avizare și aprobare.
Prin dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor cu mediul socio-economic, Facultatea de Științe Economice urmărește asigurarea unei corelări permanente între obiectivele și rezultatele învățării aferente programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business și cerințele actuale și de perspectivă ale pieței muncii, contribuind astfel la creșterea calității procesului educațional, la dezvoltarea competențelor profesionale avansate și la îmbunătățirea perspectivelor de integrare, mobilitate și evoluție profesională a absolvenților în domeniul economiei digitale.
- Acord de parteneriat
- Consultari 2024-2025
- Consultari 2025
- Consultari 2024
- Stagii de practică și colaborările cu companii pentru integrarea studenților și absolvenților 2025-2026
- Stagii de practică și colaborările cu companii pentru integrarea studenților și absolvenților 2024-2025
- Stagii de practică și colaborările cu companii pentru integrarea studenților și absolvenților 2023-2024
- Analize si studii de piata privind cerintele ocupationale
Monitorizare Opinii
Facultatea de Științe Economice, prin structurile sale de conducere și prin Departamentul de Finanțe și Contabilitate, integrează în mod sistematic opiniile membrilor comunității universitare și ale partenerilor externi în procesul de implementare, monitorizare și îmbunătățire continuă a procedurilor de asigurare a calității aferente programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business. Acest demers se realizează prin mecanisme instituționalizate de consultare și evaluare, precum aplicarea chestionarelor de feedback adresate masteranzilor și absolvenților, organizarea de focus-grupuri, desfășurarea ședințelor de lucru cu cadrele didactice și a întâlnirilor cu reprezentanții mediului socio-economic, precum și prin analiza documentelor strategice revizuite periodic și a rapoartelor elaborate de Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității (CEAC), care evidențiază contribuțiile și recomandările formulate de părțile interesate.
În procesul de proiectare, implementare, monitorizare și evaluare periodică a programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, un rol esențial îl au opiniile masteranzilor, absolvenților, angajatorilor și ale reprezentanților mediului de afaceri, acestea constituind repere fundamentale pentru actualizarea conținuturilor curriculare, modernizarea metodelor de predare-învățare-evaluare și adaptarea competențelor profesionale și transversale la cerințele economiei digitale și ale pieței muncii.
În acest context, o atenție deosebită este acordată corelării pregătirii academice cu evoluțiile tehnologice și cu transformările generate de digitalizarea proceselor economice și organizaționale, dezvoltarea comerțului electronic, utilizarea platformelor digitale de afaceri, analiza și valorificarea datelor, implementarea soluțiilor informatice integrate și aplicarea tehnologiilor emergente în managementul organizațiilor. Totodată, sunt avute în vedere dezvoltarea competențelor privind securitatea informațiilor, utilizarea inteligenței artificiale în mediul de afaceri, inovarea digitală și fundamentarea deciziilor manageriale pe baza instrumentelor și aplicațiilor informatice moderne.
În vederea asigurării relevanței și actualității programului de masterat, departamentul coordonator organizează periodic consultări structurate cu masteranzii, absolvenții și reprezentanții angajatorilor, urmărind identificarea nevoilor de formare avansată, evaluarea gradului de satisfacție față de competențele dobândite și formularea unor propuneri de îmbunătățire a planului de învățământ și a fișelor disciplinelor. Recomandările rezultate din aceste consultări sunt analizate în cadrul departamentului, iar propunerile considerate relevante sunt supuse procedurilor instituționale de avizare și aprobare, inclusiv la nivelul Consiliului Facultății, în conformitate cu reglementările interne aplicabile.
Prin promovarea unui mecanism participativ, transparent și orientat către rezultate, Facultatea de Științe Economice urmărește îmbunătățirea continuă a calității procesului educațional, consolidarea caracterului aplicativ și interdisciplinar al programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, precum și creșterea capacității absolvenților de a răspunde provocărilor generate de transformarea digitală a economiei și de cerințele actuale ale mediului de afaceri.
Monitorizarea opiniei angajatorilor
În cadrul Facultății de Științe Economice, monitorizarea opiniei angajatorilor constituie o componentă importantă a sistemului intern de asigurare a calității, contribuind la evaluarea relevanței și la adaptarea continuă a programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business la cerințele actuale și de perspectivă ale pieței muncii, caracterizată prin accelerarea proceselor de digitalizare, dezvoltarea modelelor de afaceri electronice și integrarea tehnologiilor informatice avansate în activitatea organizațiilor.
Opiniile angajatorilor sunt colectate prin mecanisme formale și informale de consultare, care includ aplicarea de chestionare de evaluare, organizarea de întâlniri periodice și mese rotunde cu reprezentanți ai mediului economic, consultări în cadrul parteneriatelor instituționale, colaborări cu organizații care activează în domeniul tehnologiei informației, al serviciilor digitale și al comerțului electronic, precum și analiza feedbackului transmis cu privire la integrarea profesională și performanțele absolvenților în cadrul organizațiilor publice și private.
Informațiile obținute prin intermediul acestor mecanisme vizează, în principal, gradul de adecvare a competențelor profesionale și transversale ale absolvenților la cerințele posturilor ocupate, nivelul de pregătire în domeniul tehnologiilor digitale și al afacerilor electronice, capacitatea de utilizare a aplicațiilor informatice și a platformelor digitale, competențele de analiză și interpretare a datelor economice, gestionarea proiectelor de transformare digitală, utilizarea instrumentelor de marketing digital și comerț electronic, precum și capacitatea de adaptare la schimbările tehnologice și organizaționale.
O atenție deosebită este acordată identificării competențelor solicitate de angajatori în domenii emergente, precum inteligența artificială aplicată în afaceri, automatizarea proceselor economice, analiza avansată a datelor, securitatea cibernetică, managementul sistemelor informatice și dezvoltarea strategiilor de afaceri digitale. În acest sens, consultarea angajatorilor contribuie la identificarea oportunităților de actualizare a conținuturilor disciplinelor, de introducere a unor teme de studiu relevante și de dezvoltare a activităților practice și aplicative, în concordanță cu evoluțiile mediului economic și tehnologic.
Rezultatele procesului de consultare și monitorizare a opiniei angajatorilor sunt analizate la nivelul Departamentului de Finanțe și Contabilitate și valorificate în cadrul activităților de evaluare și revizuire periodică a programului de studii. Propunerile formulate sunt corelate cu obiectivele programului de masterat, cu rezultatele așteptate ale învățării și cu standardele de calitate aplicabile, constituind elemente de fundamentare a deciziilor privind actualizarea planului de învățământ, revizuirea fișelor disciplinelor și îmbunătățirea strategiilor didactice.
Prin monitorizarea sistematică a opiniei angajatorilor și valorificarea rezultatelor consultărilor, Facultatea de Științe Economice urmărește consolidarea legăturii dintre mediul academic și mediul socio-economic, creșterea relevanței profesionale a programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business și dezvoltarea competențelor necesare integrării și evoluției profesionale a absolvenților într-o economie bazată pe cunoaștere, inovare și tehnologii digitale.
Monitorizarea opiniei absolvenților
În cadrul Facultății de Științe Economice, monitorizarea opiniei absolvenților programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business reprezintă o componentă esențială a sistemului intern de asigurare a calității, constituind un demers sistematic și permanent orientat spre evaluarea relevanței pregătirii academice, îmbunătățirea continuă a procesului educațional și creșterea gradului de integrare și dezvoltare profesională a absolvenților într-un mediu economic caracterizat prin digitalizare, inovare tehnologică și transformarea modelelor de afaceri.
Opiniile absolvenților sunt colectate prin aplicarea periodică a chestionarelor de evaluare a nivelului de satisfacție față de programul de masterat, a relevanței competențelor profesionale și transversale dobândite în raport cu cerințele pieței muncii, a gradului de aplicabilitate practică a cunoștințelor acumulate, precum și prin identificarea oportunităților de îmbunătățire a conținuturilor curriculare și a metodelor de predare-învățare-evaluare. De asemenea, sunt avute în vedere organizarea întâlnirilor de tip alumni, desfășurarea consultărilor online și realizarea unor sesiuni de feedback în cadrul evenimentelor academice și profesionale organizate de facultate, în scopul consolidării relației dintre instituție și absolvenții săi.
Monitorizarea opiniei absolvenților urmărește o serie de indicatori relevanți pentru evaluarea eficacității și a impactului programului de studii, precum: rata de ocupare a absolvenților în domenii corespunzătoare calificării dobândite, timpul mediu necesar integrării sau avansării profesionale, gradul de corelare a competențelor dobândite cu responsabilitățile profesionale exercitate, nivelul de satisfacție privind pregătirea teoretică și aplicativă, precum și contribuția studiilor de masterat la dezvoltarea carierei și la creșterea oportunităților de promovare profesională.
O atenție deosebită este acordată evaluării competențelor specifice domeniului Tehnologii digitale și e-business, precum utilizarea și integrarea tehnologiilor digitale în procesele economice, gestionarea platformelor de comerț electronic, analiza și interpretarea datelor economice, utilizarea aplicațiilor informatice pentru fundamentarea deciziilor manageriale, dezvoltarea strategiilor de marketing digital, managementul proiectelor de transformare digitală, securitatea informațiilor și valorificarea tehnologiilor emergente, inclusiv a inteligenței artificiale, în activitatea organizațiilor.
Totodată, procesul de monitorizare urmărește identificarea măsurii în care programul de masterat contribuie la dezvoltarea competențelor de cercetare, analiză critică, inovare și antreprenoriat digital, precum și la consolidarea capacității absolvenților de a coordona proiecte complexe, de a adopta decizii fundamentate și de a se adapta schimbărilor tehnologice și organizaționale. În acest context, sunt analizate și opiniile referitoare la oportunitățile de continuare a pregătirii academice prin studii universitare de doctorat, programe de formare continuă sau certificări profesionale în domeniul tehnologiilor digitale.
Informațiile și recomandările rezultate din procesul de consultare a absolvenților sunt centralizate și analizate la nivelul Departamentului de Finanțe și Contabilitate, fiind valorificate în cadrul activităților de monitorizare și evaluare periodică a programului de studii. Concluziile formulate contribuie la fundamentarea propunerilor privind actualizarea planului de învățământ, revizuirea fișelor disciplinelor, diversificarea activităților practice și aplicative și adaptarea rezultatelor învățării la evoluțiile mediului economic și tehnologic, cu respectarea procedurilor instituționale de avizare și aprobare.
Prin monitorizarea sistematică a opiniei absolvenților și integrarea feedbackului acestora în procesul decizional, Facultatea de Științe Economice urmărește îmbunătățirea continuă a calității și relevanței programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, consolidarea legăturii dintre formarea academică și cerințele pieței muncii, precum și creșterea competitivității și adaptabilității profesionale a absolvenților în contextul dezvoltării economiei digitale.
Opinii ale studenților
În cadrul Facultății de Științe Economice, opiniile masteranzilor înmatriculați la programul de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business reprezintă o componentă fundamentală a sistemului intern de asigurare a calității, fiind integrate în mod sistematic în procesul de monitorizare, evaluare și îmbunătățire continuă a activităților didactice și a serviciilor educaționale. Implicarea activă a masteranzilor în evaluarea procesului educațional contribuie la identificarea nevoilor de formare avansată, la creșterea relevanței competențelor dobândite și la adaptarea programului de studii la evoluțiile tehnologice și la cerințele actuale ale mediului economic.
Feedbackul masteranzilor este colectat periodic prin intermediul chestionarelor de evaluare a activității didactice, aplicate la finalul fiecărui semestru, precum și prin consultări directe organizate la nivelul Departamentului de Finanțe și Contabilitate, întâlniri cu responsabilii de program și cu reprezentanții studenților în structurile de conducere ale facultății. Aceste mecanisme de consultare permit evaluarea gradului de satisfacție privind structura și conținutul disciplinelor, actualitatea informațiilor transmise, metodele de predare-învățare-evaluare, nivelul de aplicabilitate practică a cunoștințelor, accesibilitatea resurselor educaționale digitale, calitatea infrastructurii informatice și eficiența comunicării dintre cadrele didactice și masteranzi.
Analiza opiniilor masteranzilor vizează, în mod prioritar, relevanța competențelor profesionale și transversale dezvoltate în cadrul programului de studii, cu accent pe utilizarea tehnologiilor digitale în activitatea economică, dezvoltarea și administrarea afacerilor electronice, gestionarea platformelor de comerț electronic, analiza și interpretarea datelor, utilizarea sistemelor informatice integrate, implementarea strategiilor de marketing digital, managementul proiectelor informatice și aplicarea tehnologiilor emergente, inclusiv a inteligenței artificiale, în fundamentarea deciziilor economice și manageriale.
O atenție deosebită este acordată evaluării gradului de corelare dintre pregătirea teoretică și activitățile practice și aplicative desfășurate în cadrul programului de masterat, inclusiv prin proiecte individuale și de echipă, studii de caz, simulări economice, utilizarea aplicațiilor informatice specializate și elaborarea lucrărilor de disertație. În acest context, sunt analizate opiniile masteranzilor privind oportunitățile de dezvoltare a competențelor de cercetare, inovare, antreprenoriat digital și soluționare a problemelor complexe specifice mediului de afaceri digitalizat.
Totodată, procesul de consultare urmărește identificarea propunerilor formulate de masteranzi cu privire la actualizarea conținuturilor curriculare, introducerea unor teme de actualitate în domeniul transformării digitale, diversificarea metodelor interactive de predare, extinderea utilizării platformelor educaționale și consolidarea colaborării cu reprezentanții mediului de afaceri și ai sectorului tehnologiei informației.
Rezultatele evaluărilor și recomandările formulate de masteranzi sunt centralizate și analizate la nivelul departamentului coordonator, fiind valorificate în cadrul proceselor de evaluare periodică și revizuire a programului de studii. În funcție de relevanța și fezabilitatea acestora, propunerile sunt integrate în măsurile de îmbunătățire a activității didactice, în actualizarea fișelor disciplinelor și, după caz, în revizuirea planului de învățământ, cu respectarea procedurilor instituționale de avizare și aprobare.
Prin valorificarea sistematică a opiniilor masteranzilor, Facultatea de Științe Economice asigură consolidarea unui proces educațional participativ, transparent și centrat pe student, orientat spre dezvoltarea competențelor avansate în domeniul tehnologiilor digitale și al afacerilor electronice, creșterea calității și relevanței programului de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, precum și adaptarea permanentă a ofertei educaționale la cerințele economiei digitale și ale pieței muncii.
Evaluare program de studii
Programul de studii universitare de masterat Tehnologii digitale și e-business, organizat de Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, a fost supus evaluării externe în vederea acreditării. Solicitarea universității a fost înregistrată la ARACIS la 1 martie 2022, iar dosarul de evaluare a primit nr. 1287 din 7 martie 2022.
În urma verificării cerințelor normative obligatorii, a criteriilor, standardelor și indicatorilor de performanță, Consiliul ARACIS a acordat avizul de acreditare pentru domeniul de masterat Informatică economică și pentru programul Tehnologii digitale și e-business. Raportul a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului ARACIS nr. 64/H din 1 iulie 2022, pentru un număr maxim de 50 de studenți care pot fi școlarizați în domeniu. Programul este un masterat profesional, organizat cu frecvență, în limba română, și cuprinde 120 de credite transferabile.
Situatii Statistice
Tehnologii digitale şi e-business
